Miercuri dimineață, în timp ce se aflau pe o plajă din centrul stațiunii Mamaia, bărbatul și-a luat copila și au intrat să se scalde în mare, cu o bărcuță gonflabilă. La un moment dat, speriată că cei doi nu mai ieșeau din apă și nici nu-i mai vedea, mama fetiței a alertat salvamarii și autoritățile, sunând la 112.
Salvamarii spun că în momentul incidentului marea nu era agită, scăldatul în apele mării fiind permis, dar că, probabil, un val a răsturnat bărcuța în care se afla copila de cinci ani, iar tatăl ei s-a panicat. Salvamarii au găsit și au reușit să aducă la mal trupul bărbatului, care era în stop cardio-respirator.
În zonă a ajuns un echipaj SMURD, dar, deși cadrele medicale au încercat resuscitarea acestuia, nu au reușit, fiind declarat decesul bărbatului.
La fața locului s-au deplasat scafandri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, dar și un echipaj al Agenției Române de Salvare de Vieți Omenești pe Mare, care, ajutați de salvamari, au ieșit pe mare încercând să recupereze și trupul fetiței.
Cătălin Legănel